http://benedeklevente.blogspot.com/

2008-09-17T12:27:00.000+03:00

Arta celor care nu cred in nimic

Arta veritabila a reprezentat dintotdeauna un limbaj universal, o masura a gustului pentru frumos si a puterii de comunicare a artistului; ea are o maniera coerenta de impletire a ideii si materiei purtatoare de mesaj, precum si o latura transcendenta care ii confera universalitate si rezistenta in timp.
Obiectul artistic autentic este construit limpede iar scopurile sale sunt usor de inteles si simtit. “Dragostea, nepartinitoare si rabdatoare, lipsita de egoism si capabila de sacrificiu, este acel ingredient exclusiv calitativ, acel har chemat sa coaguleze opera. Artistii cautau Dragostea divina pentru ca, incarcati de aceasta si urmandu-i pilda, arta lor sa poata cuprinde o farama din frumosul si binele divin; arta era astfel considerata a fi indisolubil legata de iubire.”
Alex Nancu, Mestesug si initiere.

UNGARIA

Din pacate, spre sfarsitul mileniului trecut, arta a luat si forme aberante.

Modificarea relatiilor interumane, rasturnarea valorilor si dorinta de “emancipare totala” au determinat ruptura artistului de Creator si chiar de semenii sai. Produsul ?fabricantilor de arta? este, azi, tot mai sarac in elemente de sensibilitate si comunicare, lipsit de idei si ordine formala. Arta postmoderna, la mare moda in societatea globala, cuprinde in corpul sau mixaje din toate curentele care exista pe scena artistica mondiala: expresionism, suprarealism, abstractionism, dadaism, tasism, neoplasticism, hiperrealism, transavangarda, minimalism, conceptualism, kabalism, happening, performance, arta informala, arta cinetica, body-art, pop-art, land-art, video-art, etc.

ICR Budapesta

Exemple concrete de asemenea “artisti” si creatii ce stau sub semnul efemerului se gasesc din belsug. Autorul celebrului “Carlig de rufe” inalt de 14 m, americanul Claes Oldenburg, este adeptul artei care “se fumeaza ca o tigara”; Yves Klein, adept al anti-realismului, picteaza cu “pensule vii” - nuduri
de femeie; Nicki de Saint Phalle, din aceeasi miscare, picteaza tragand cu arma de vanatoare in tablouri iar Jean Tinguely se ocupa cu sculptura “acustica” si mai creeaza si sculpturi cine-tice prevazute cu mecanisme de autodistrugere.

Arman expune pereti goi, invitand publicul sa-si imagineze tablourile; Manzoni prezinta oale de noapte la Centrul George Pompidou (!); Nam June Paik, adept al video-art-ului studiaza “estetica” monitoarelor, aranjandu-le in forma unei testoase; Kristo impacheteaza Reichstagul in panza...Artistii postmoderni se ridica cu violenta impotriva culturii clasice, impotriva criticii de arta, a ideii de durabilitate a operei: francezul Jean Dubuffet, apartinand curentului informal, este dusman de moarte al tot ce inseamna arta clasica: muzee, carti, cultura cu specific national. In viziunea sa, totul trebuie demolat si reconstruit.

Operele clasice nu sunt lasate sa-si traiasca eternitatea in pace: Olan interpreteaza in mod vulgar o lucrare religioasa celebra, “Extazul Sfintei Tereza” a lui Berini; Jack si Dinos Chapmann isi bat joc de unul din “Capriciile” lui Goya...Tot ce era regula, normal, bun-simt este calcat in picioare si batjocorit: arta contemporana are predilectie pentru functiile inferioare, pentru primitivism; la mare pret sunt scabrosul, ludicul, exhibarea sexualitatii si pierderea intimitatii.

La cursul de istoria artei contemporane studentii pot admira show-urile lui Cindy Sherman, o celebra “artista vizuala”, de fapt o femeie isterica, urland expresii de nereprodus, aratandu-si zonele intime si scuipand spectatorii extaziati; la expozitia “Documenta 10” de la Kassel, Germania, doctorul Gunter von Hagen face “lectii de arta anatomica” pe cadavre umane luate de la morga si trase in plastic precum mezelurile; Paul McCarthney (nu Beatles-ul) expune personaje care poarta in diverse zone ale corpului segmente falice. Jack Pierson filmeaza un barbat care se masturbeaza si scene dintr-o toaleta.

UDMR
Cuplul de hermafroditi Eva & Adele isi ofera viata personala ca arta, lasandu-se filmati si pozati; si mai sunt altii, care si-au taiat venele sau diverse organe in public, care s-au tavalit prin sange, noroi, grasime, voma...(va mai aduceti aminte de scena penibila cu miile de adolescenti romani care urlau si se dadeau cu capul de asfalt la vederea lui Michael Jackson)Individul caruia i se adreseaza acest tip de produs artistic este consumatorul-robot, instrainat si lipsit de identitate proprie, amnezic. Totul in jurul sau poate sa fie transformat in derizoriu, consumabil, perisabil.

Caracterul national dispare, la fel ca in oricare entitate componenta a masinariei globalizarii. Oricat ar parea de incredibil, arta postmoderna nu contine deloc specificitati ale civilizatiei si poporului din care provine autorul lucrarii: intre creatia unui roman si cea a unui indonezian, de pilda, nu se vede nici o diferenta... In arta clasica, transmiterea insusirilor de la o generatie de artisti la alta se facea prin intermediul traditiei, iar prezenta si acceptarea acesteia presupuneau atat din partea maestrului, cat si a invatacelului, o anume smerenie si supusenie. Din aceasta pricina, pentru a pastra nealterate formele si procedeele, libertatea de creatie, asa cum o vedem astazi, nu era posibila.

Arpad

Tocmai aceasta este una dintre tintele asupra carora se arunca cu virulenta noii “artisti”: existenta traditiei si a li-mitelor in exprimarea artei clasice. O societate traditionala presupune o cultura care se dezvolta, fara a-si uita insa centrul generator, la care se intoarce mereu. In societatile moderne insa, cultura si mentalitatile evolueaza intr-un fel de “uitare” a originilor, inspre o dezvoltare haotica, o forma fara fond.

Ideologiile “progresiste” care si-au tras seva din cel mai primitiv materialism au desavarsit acest proces distructiv pentru traditii si spirit. In definitiv, care traditii si care spirit, atata vreme cat, cot la cot cu anarhistii secolului XX, artistii moderni au proclamat inutilitatea istoriei si absenta identitatii, in opinia lor aceasta decedand ca urmare a noilor realitati. "

Buda

Benedek Levente

http://benedeklevente.blogspot.com/